Nu există comentarii încă

Competiții de top, în luna iunie, în Sala Transilvania!

O nouă lună în care sportul a adunat mii de sportivi și suporteri în Sala Transilvania! Iunie a fost luna baschetului, a judo-ului și a handbalului, sportivi din țară și din străinătate întrecându-se la competiții de top, pe parcursul acestei luni, în cea mai mare sală din Sibiu.

În primul weekend al lunii iunie, la Sala Transilvania a avut loc cea de-a 3-a ediție a „Cupei Speranțelor” la Judo, competiție la care s-au adunat sute de sportivi din 6 țări. Nu mai puțin de 519 judokani de la 46 de cluburi din Austria, Bulgaria, Bosnia, Croația, Grecia și România au participat, sâmbătă, 1 iunie, la ediția din acest an a turneului, concurând la cinci categorii de vârstă, atât la masculin, cât și la feminin: U9, U10, U11, U13 și U15. Cei mai buni luptători ai competiției au fost judokanii de la CS Șoimii Sibiu, care au ocupat primul loc al podiumului, pe locul 2 s-a clasat CS Dimas Tg. Mureș, iar pe ultima treaptă a podiumului au urcat judokani bulgari. Turneul a fost organizat de Clubul Sportiv Temerarul Sibiu, care a obținut rezultate foarte bune la ediția din acest an. Sportivii de la CS Temerarul Sibiu, medaliați la Turneul Internațional de Judo „Cupa Speranțelor” 2019, sunt: David Tudosescu locul 2 la U9, Tudor Băneasa locul 3 la U10, Ciprian Borșa locul 3 la U10, Flavia Miloiu locul 3 la U11, Sebastian Iacob locul 3 la U11, Chioveanu Andrei locul 3 la U13, Alexandra Stancu locul 2 la U13.

 Două săptămâni pline de baschet

Următoarele două săptămâni au fost pline de baschet, la Sala Transilvania! Sâmbătă, 7 iunie, vicecampioana României la baschet masculin, BC CSU Sibiu, a sărbătorit finalul sezonului printr-un meci special. Un meci în care echipa suporterilor a jucat, alături de echipa partenerilor, împotriva vicecampionilor naționali la baschet masculin. Pe 8-9 iunie, cea mai mare competiție de baschet 3×3 din Transilvania, Sibiu Streetball, s-a desfășurat pentru al 2-lea an la rând în parcarea Sălii Transilvania. Pe parcursul celor 2 zile, peste 60 de echipe de sportivi amatori și profesioniști din țară și din străinătate au oferit spectacol suporterilor veniți să se bucure de baschet de cea mai bună calitate.

Tot baschet s-a jucat și în săptămâna 17-20 iunie, în Sala Transilvania. Echipa națională de baschet masculin U20 a efectuat la Sibiu prima stagiune a pregătirii pentru Campionatul European, Divizia B, care va avea loc între 10-22 iulie, în Portugalia. Lotul național a susținut câte două antrenamente pe zi, echipa fiind pregătită de Dan Fleșeriu (antrenor principal), Dan Ioan (antrenor secund) și Alexandru Mureșanu (preparator fizic și kinetoterapeut).

Jucătorii s-au simțit bine în această perioadă de pregătire de la Sibiu. Lucas Tohătan, unul dintre baschetbaliștii obișnuiți să joace în Sala Transilvania, evoluând pentru BC CSU Sibiu, spune că jocul echipei s-a îmbunătățit de la o zi la alta. „Antrenamentele din săptămâna petrecută la Sibiu au fost puțin mai intense, așa e normal, a fost începutul pregătirii până la urmă. Jocul echipei s-a îmbunătățit tot mai mult. A fost frumos să ne antrenăm în Sala Transilvania”, a declarat Lucas Tohătan, unul dintre tricolorii care ne vor reprezenta în Portugalia.

 Turnee de juniori 4 și minihandbal

Ultimele evenimente găzduite de Sala Transilvania în luna iunie au fost două turnee de handbal. Handbaliști din 4 județe au participat la cele două turnee, desfășurate pe 21 și 22 iunie, în cea mai mare sală din Sibiu. Primul turneu a fost dedicat juniorilor 4 și s-a desfășurat vineri, între orele 10:00-13:00, la competiție participând echipele: CSȘ Făgăraș, HC CSȘ Sibiu și LPS Alba Iulia. Sâmbătă a avut loc Cupa Sibiului la minihandbal, între orele 10:00 – 14:30, la acest turneu întrecându-se 10 echipe de fete și băieți, de la CSȘ Sibiu, HC Sibiu, CSȘ Făgăraș și Vipers Deva.

Cele două turnee au fost organizate de CSȘ Sibiu, HC Sibiu și Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Sibiu cu scopul de a încheia sezonul competițional 2018-2019 și de a cinsti data de 18 iunie, când s-au împlinit 98 de ani de la jucarea primului meci de handbal în România. „Nu s-a ținut scor, jocurile au avut ca scop placerea copiilor de-a se juca. La vârsta asta a minihandbalului (10 ani si mai mici) rezultatele nefiind pe primul plan, importantă fiind plăcerea de a se juca, de a pune pasiune fără presiunea unui rezultat. Am aniversat cu această ocazie si împlinirea în luna iunie a 98 de ani de handbal sibian si românesc”, a spus Matei Damian, președintele HC Sibiu, după turneul copiilor.