Campionatele naţionale de culturism şi fitness – cadeţi, juniori, seniori şi masters – 2020

Event details

  • vineri | august 28, 2020 to duminică | august 30, 2020
  • Toată ziua
  • SALA TRANSILVANIA SIBIU, str. Octavian Goga, nr. 1, Sibiu.

CAMPIONATELE NAŢIONALE DE CULTURISM ŞI FITNESS – CADEŢI, JUNIORI, SENIORI ŞI MASTERS – 2020 reprezintă o competiţie sportivă de nivel naţional – etapa finală, la care pot participa numai sportivi din cadrul structurilor sportive din România afiliate la Federaţia Română de Culturism şi Fitness şi care are ca obiectiv principal desemnarea unui câştigător la nivel naţional pentru fiecare categorie din cadrul competiţiei şi a câştigătorului absolut (open-ului). Competiţia sportivă naţională din acest an va fi organizată pentru toate categoriile de vârstă, înălţime şi greutate din ramura fitness-culturism.

În cadrul competiţiei, sportivii participanţi își etalează fizicul în fața unei comisii de arbitri, care acordă voturi/puncte bazate pe mai multe criterii, precum: masă musculară, înălțime, definire, separare, simetrie, proporționalitate etc.

La această competiţie vor participa aproximativ 300 de sportivi de performanţă – cadeţi (copii cu vârsta cuprinsă între 7-15 ani, împliniţi în anul 2020), juniori mici (cu vârsta cuprinsă între 16 şi 20 ani, împliniţi în anul 2020), juniori mari (cu vârsta cuprinsă între 21 şi 23 ani, împliniţi în anul 2020), seniori (cu vârsta cuprinsă între 24 şi 35 ani la femei şi între 24 şi 40 de ani la bărbaţi, împliniţi în anul 2020) şi masters (cu vârsta peste 35 ani la femei şi peste 40 de ani la bărbaţi, împliniţi în anul 2020) – de la peste 60 de structuri sportive din România afiliate la Federaţia Română de Culturism şi Fitness.

Categoriile concrete ale competiţiei şi ordinea de desfăşurare vor fi stabilite de către Federaţia Română de Culturism şi Fitness, care are competenţa exclusivă în această materie, ţinând cont de regulile de distanţare socială şi de măsurile pentru diminuarea riscului de infecţie COVID 19.

Competiţia sportivă se va desfăşura fără spectatori!