Nu există comentarii încă

Sala Transilvania invită sibienii la culturism, fitness și baschet, în octombrie!

Luna octombrie aduce noi evenimente sportive, la Sala Transilvania! În acest weekend sibienii vor putea lua parte la etapa finală a Campionatelor Naționale de Culturism și Fitness, iar spre finalul lunii fanii BC CSU Sibiu își vor putea susține favoriții la baschet, atât în Liga Națională, cât și în Cupele Europene. 

Începutul lunii octombrie aduce o super competiție de talie națională, la Sibiu! Este vorba de etapa finală a Campionatelor Naționale de Culturism și Fitness – Cadeți, Juniori și Masters 2019, organizată în orașul nostru de Clubul Sportiv „Centurion”, în perioada 5-6 octombrie. Conform regulamentului de desfășurare, la această competiție pot participa numai sportivi din cadrul structurilor sportive din România afiliate la Federația Română de Culturism și Fitness, obiectivul principal fiind desemnarea unui câştigător la nivel naţional pentru fiecare categorie din cadrul campionatului şi a câştigătorului absolut (open-ului).

Peste 200 de sportivi își vor etala mușchii la Sibiu!

În cadrul competiţiei, sportivii participanţi își etalează fizicul în fața unei comisii de arbitri, care acordă voturi/puncte bazate pe mai multe criterii, precum: masă musculară, înălțime, definire, separare, simetrie sau proporționalitate. La această competiţie vor participa aproximativ 200 de sportivi de performanţă, cadeţi, juniori mici, juniori mari şi masters, de la peste 50 de structuri sportive din țară. „Competiţia sportivă naţională este structurată pe categorii de vârstă, categorii de înălţime şi categorii de greutate. La fiecare categorie, sportivii vor executa poziţiile obligatorii pentru etalarea grupelor musculare şi, după caz, un program liber, pe un fond muzical ales de fiecare sportiv participant, potrivit regulilor stabilite de organizator şi Federaţia Română de Culturism şi Fitness”, a declarat Marius Mazilu, președintele Clubului Sportiv Centurion.  

De la Clubul Sportiv Centurion vor participa 7 sportivi de performanţă, fiind o realizare deosebită pentru clubul sibian, întrucât puţine structuri sportive sunt reprezentate în etapa finală a campionatelor naţionale de 1-2 sportivi juniori sau masters, care depun un efort extraordinar pentru a ajunge la forma impusă de o competiţie de acest nivel. Evenimentul se desfășoară sâmbătă, de la ora 14:00 și duminică, de la ora 10:00, accesul publicului fiind gratuit. Acțiunea face parte din proiectul „Culturismul – Sănătate prin sport”.

CSU Sibiu revine în campionat și în Cupele Europene!

Octombrie le aduce un motiv de bucurie și fanilor BC CSU Sibiu, întrucât urmează două meciuri în Sala Transilvania, atât în campionatul național, cât și în Cupele Europene. Baschetbaliștii sibieni vor juca primul meci pe teren propriu în Liga Națională, cu Steaua București, în data de 18 octombrie. Pe 30 octombrie va avea loc primul meci din aventura europeană, astfel că CSU Sibiu, viceampioana României, va juca pe teren propriu contra celor de la Fribourg, campionii Elveției. BC CSU Sibiu face parte din Grupa D din FIBA Europe Cup, alături de CSM Oradea, Bahcesehir și adversara pe care o va întâlni la finalul acestei luni.