Nu există comentarii încă

Victorii pentru CSM Volei Alba Blaj la Sala Transilvania

CSM Volei Alba Blaj s-a calificat în semifinalele Cupei Challenge, după două victorii clare în turneul organizat în Sala Transilvania din Sibiu. Campioana României nu le-a lăsat nici o șansă adversarelor din optimile și sferturile de finală ale competiției și a făcut pasul în careul de ași ai competiției.

În primul meci al turneului, desfășurat miercuri, Volei Alba Blaj a învins echipa spanilolă Sanaya Libby`s La Laguna, cu 3-0 (25-19, 25-10, 25-22). În meciul de joi, din sferturile de finală, campioana României a trecut de tânăra echipă VK Prostejov (Cehia), pe care a învins-o cu scorul de 3-0 (25-14, 25-14, 25-6) și s-a calificat în semifinalele competiției.

Volei Alba Blaj forțează prezența în a treia finală de cupă europeană din ultimii patru ani, după ce a mai jucat în finala Ligii Campionilor (2018) și a Cupei CEV (2019). Pentru a se califica în finala Cupei Challenge, Volei Alba Blaj va trebui să treacă, în semifinale, de MCM-Diamant Kaposvar (Ungaria).

Postează un comentariu